Vechea gândire newtoniană, care avea la bază conceptul că Universul este o mașină care funcționează după principii bine determinate, prin legi previzibile, în care miracolul nu există, este depășită. Tot mai multe studii arată că lumea este mult mai mult decât atât.
Începând cu mijlocul secolului trecut tot mai mulți oameni înțeleg că lumea în care trăim este un spațiu inteligent, spiritual, în care oamenii pot evolua, devenind din ce în ce mai conștienți de ceea ce îi înconjoară, fiind inspirați de intuiții proprii și coincidențe. Atunci când înțelegem cum funcționează legile Universului, devenim mai atenți la ceea ce ne înconjoară, la sincronicități, care apar tot mai des. Pe măsură ce gradul nostru de conștiență crește, înțelegem mai bine cine suntem și de ce am venit aici, viziunea noastră asupra lumii se transformă, calitatea vieții noastre crește, întrucât conștiința noastră influentează mediul. Lucruri mărunte, care mai ieri ne provocau suferință, datorită orgoliilor noastre, azi ne fac să zâmbim. Asta înseamnă evoluție și acesta este scopul vieții noastre pe Pământ. Dacă înțelegem că gândul și vizualizarea creativă preced realitatea noastră, le vom putea cultiva în mod conștient, pentru binele nostru. Dacă începem să conștientizăm că scopul vieții noastre este evoluția spirituală, înțelegerea legilor de funcționare ale Universului, dacă înțelegem că orice eveniment, pe care îl trăim, orice personă pe care o întâlnim ne transmite un mesaj, vom atrage tot mai mai multe sincronicități în viața noastră, care ne vor duce tot mai aproape de înțelegerea și realizarea misiunii noastre personale. Pe măsură ce ne focalizăm tot mai mult pe împlinirea misiunilor noastre, vom fi tot mai puțin interesați de realizările materiale, pe competiție și manifestarea controlului și puterii asupra celorlalți. Noile noastre preocupări se vor îndrepta către creșterea gradului de conștiență, pentru întelegerea cauzalitatății fenomenelor, pentru asumarea adevărurilor noastre.
Zilele trecute am văzut două filme noi, ambele bazate pe adevăruri istorice. Acestea sunt 12 ani de sclavie și 47 ronin. Deși nu erau primele filme istorice pentru mine, am conștientizat mai mult ca niciodată cât de inumane au fost condițiile în care a trăit omenirea, mii de ani. Cum a fost posibil așa ceva? Cum milioane și milioane de oameni au trăit într-o totală dependență, fizică, mentală, emotională, trecând prin abuzuri inimaginabile, incapabili să-și hotărască destinul?
Cum poți să-ți iei singur viața, în numele unor principii, când viața e cel mai mare dar pe care l-ai primit vreodată și pe care trebuie s-o prețuiești cel mai mult?
Cum poți să accepți niște condiții de viață profund dezonorante, pentru că nu ai curajul să ieși la lumină, să-ți afirmi adevărul tău, dreptul tău la bucurie, pace, iubire, pentru că nu ai curajul să te revolți în fața unor legi stupide?
Toate astea au fost posibile pentru că omenirea a trăit milenii la rând simțind ca principală emoție FRICA, mai mult sau mai puțin conștientizată.
Realitatea în care am evoluat ca ființe umane a fost una distorsionată de credințe, acțiuni, atitudini ce aveau la baza frica, orgoliul, percepția lipsei. Toate acestea asociate cu dorința de posesiuni materiale, dar și de control ne-au aruncat în permanență, de-a lungul mileniilor, în lupte pentru putere, cel mai adesea încheiate cu sacrificii imense.
Toată această patimă pentru a dovedi ceva, pentru a-ți impune, de multe ori cu forța, punctul de vedere, în numele unor principii aberante, ne-a făcut să trăim într-o energie foarte densă, nepotrivită pentru noi, provocându-ne suferințe imense și dezechilibre majore la toate nivelurile.
Frica este cea mai distructivă emoție!
Noua Conștiință presupune renunțarea la aceste tipare limitative. Noul Om este interesat de extinderea conștiinței, pentru a o intergra în existența sa cotidiană, pentru a-și aduce mai multă bucurie, detașare în viața sa, pentru a se apropia tot mai mult de esența sa divină. Noul Om face din aceasta scopul vieții sale, eliminând treptat tot mai multe practici care aveau la bază acumulările materiale, strategiile de control și manipulare. Noul Om are curajul de a-și asuma propriul adevăr, pentru că înțelege tot mai bine că aceasta e adevarata cale către manifestarea propriei măreții.
Omul secolului 21 își mărește gradul de conștiență, prin renunțarea la dependența față de rănile și eșecurile trecutului, prin eliminarea fricii și a prejudecăților.
Omul secolului 21 înțelege că modul său de viață nu trebuie sa fie o competiție. Nu avem de demonstrat nimic. Fiecare din noi avem dreptul de a ne exprima esența noastră, fiecare avem dreptul de a trăi în demnitate, urmându-ne pasiunile.
Vechiul Om nu a trăit cu adevărat! El doar a supraviețuit.
E timpul să învățăm ce înseamnă cu adevărat Bucuria, Iubirea.
Iar asta o putem face doar dacă ieșim de sub tiparul Fricii și intrăm în Iubire!
Doar așa putem atrage în viața noastră bucurii, sincronicități plăcute.
Expansiunea conștiintei conduce la o extindere a câmpului auric – atât în intensitate cât și ca sfera de influență.
Practicarea disciplinei emoționale și mentale este foarte importantă, atunci când pornim pe calea evoluției spirituale. Aceasta presupune :
1. Manifestarea Iubirii necondiționate și a Compasiunii; acestea oferă cea mai înaltă vibrație.
2. Dirijarea gândurilor.
3. Recunoștința, care ne pune în rezonanță cu câmpul energiei universale.
Este de importanță vitală să învățați să vă controlați natura emoțională și să vă păstrați în mod constant gândurile asupra Luminii.
Nu trebuie să întoarceti spatele lumii și experiențelor de viață, ci să le confruntați direct. Ieșiți din tumultul vieții cotidiene, îndrăzniți să aveți o vedere de ansamblu și să nu vă lăsați prinși în capcana micilor povești dramatice.
Ego-ul se manifestă ca o consecință a fricii. O minte orientată spre exterior este ghidată de ego. Pe masură ce vă extindeți orizonturile conștiinței începeți să spargeți barierele percepțiilor auto-limitative.
Atunci când vocea și viziunea din interior devin mai profunde, mai clare și mai puternice decât opiniile din afară, sunteți stăpânii propriei vieți! John Demartini
Urmând calea interioară, trăind o viață în cinste, demnitate și iubire, putem să ne creștem nivelul energetic, care se traduce în timp prin mai multă bucurie, armonie, sănătate. Aceasta este Calea de urmat pentru Noul Om. Iar procesul de purificare și creștere a energiei nu pot începe până nu ne integrăm complet în iubire.
Dacă vom alege Iubirea în locul Fricii ne vom transforma la nivel individual, dar și la nivel de conștiință planetară.
Aceasta este Calea Omului conștient!
Dacă ți-a plăcut articolul, te rog dă un ”share”. Dacă dorești poți să-mi lași un comentariu cu viziunea ta referitor la ceea ce am scris.
Cu drag,
Claudia Iacob
Only few comments
The fear is an instinct of self-preservation.
The competition leads towards an improving.
The GOD is created the human race to live in community
with the best using instrument – the LOVE.
The LOVE is thoroughly reason the human race reproduces.
Etc…etc…etc.