Vrei să fii fericit sau să ai dreptate?

orScopul vieții noastre pe pământ este acela de a ne îmbogăți cunoașterea spre o mai înaltă conștiență. Conștiența de a înțelege cine suntem, care ne sunt misiunile, cum ne depășim instinctele primare cu care am fost obișnuiți să trăim vieți la rând.

Viața pe Pământ  ne oferă numeroase provocări. Trăim evenimente mai mult sau mai puțin plăcute. Întâlnim oameni, intrăm în diverse relații care ne determină, uneori,  să ajungem în adâncimile sufletului nostru, testându-ne și provocându-ne să  ne depășim propriile limite.

Un om apare în viața noastră întotdeauna pentru a ne transmite un mesaj, pentru a ne învăța o lecție, pentru a ne fi de ajutor într-o situație pe care n-am fi reușit să o depășim singuri.

Într-o relație se întămplă adesea ca cei doi protagoniști să aibă firi diferite. Se nasc orgolii între ei, dorința de a-și impune fiecare punctul de vedere.  Dacă ambii sunt caractere puternice, dominate de ego, se ajunge la conflicte, pentru că fiecare vrea să-și păstreze punctul de vedere. E o luptă pentru putere care duce la epuizare. Cel mai adesea nu ne dăm seama că această luptă ne consumă resurse prețioase de energie, iar asta se traduce prin emoții puternice negative, dar și ca timp. Blocarea energiei prin atașamente față de ego-ul nostru, prin fricile noastre de a nu pierde ceva, are ca și consecință atragerea de evenimente neplăcute în viața noastră, pentru că totul este interconectat. Orice reacție a noastră sub forma gândurilor, sentimentelor sau acțiunilor atrage o reacție asemănătoare din partea Universului.

Am trecut de curând printr-o situație de viață care mi-a adus multă suferință și zbucium pe plan afectiv. Am aflat lucruri care m-au șocat despre o persoană dragă. Luni la rând am făcut tot ce s-a putut pentru a opri acele manifestări care mă deranjau. Întâmpinam de fiecare dată o rezistență dublată de agresivitate verbală, care mă descurajau…pentru o perioadă. Cădeam în depresie. După câteva zile, cu diverse terapii spirituale, îmi reveneam. Apoi după un timp, iar reveneam la aceeași situație. Si iar si iar. Teoretic știam lecția. Dar nu mă simțeam în stare s-o aplic. Orgoliul meu era încă foarte mare. Acela de a ști, de a controla, de a schimba o situație ce mă deranja. În toate acele luni am trecut constant de la disperare la momente și perioade în care reușeam să-mi acopăr durerea cu un zâmbet, făcându-mă  să cred că mă simt bine. Oricât  încercam să dau un anumit curs acelei povești, așa cum doream eu, rezultatele erau de multe ori opuse. Zile și nopți de nesomn, cuprinsă de disperare, în care mă întrebam De ce? Ce-am făcut să merit asta? Cum să ies din situația asta?

În cele din urmă m-am declarat incapabilă să ofer finalul pe care îl doream acelei situații.

Am abandonat lupta, care mă epuizase atât de mult. Am înțeles în sfârșit că nu poți încălca liberul arbitru al unui om, iar obsesia de a schimba ceva care ne deranjează nu face decât să aducă mai insistent acea situație în viața noastră.  Am lăsat totul în grija lui Dumnezeu, având încredere totală că el va găsi în scurt timp soluția cea mai potrivită pentru mine. De atunci am avut parte de multe surprize frumoase din partea acelei persoane, ceea ce  m-a determinat să mă întreb dacă nu cumva exagerasem în aprecierile mele și poate nu erau motive reale să-mi fac atâtea griji.  Mi-am propus să încep prin a ignora acea problemă, să uit pur și simplu că ea există. N-a fost ușor să fac o schimbare peste noapte. Durerea nu se vindecă istant.  Dar puteam face pași în acea direcție, prin care să arăt Universului INTENȚIA mea. DETAȘAREA mea.

Am început prin a-mi direcționa atenția către alte obiective mult mai creative, care mă încurajau să scot la lumină calități ale mele pe care nu le remarcasem până atunci. Am început un proiect personal care mi-a adus multă bucurie. Am înțeles că pot face lucruri interesante, că pot ajuta alte persoane, împărtașind din cunoașterea mea. Ceea ce era mult mai productiv. Am refuzat să mai pierd timp încercând să aflu,  referitor la acea situație, ce? de ce? cu cine? unde? A fost ca o eliberare de o activitate care nu-mi plăcuse deloc.

Fiecare poate găsi metode de vindecare ce i se potrivesc, dar vindecarea oricărei situații conflictuale începe cu renunțarea la obsesii, atașamente si detașarea de situații care ne-au produs suferință. Iar conflictul interior între dorința sufletului de a se elibera de suferință și trăirea bucuriei ( care este scopul vieții noastre pe Pămant), pe de o parte și dorința de a controla sau schimba o situație sau un om, pe de altă parte, este primul care trebuie depășit. Iar un astfel de conflict se poate stinge prin

–       iertare

–       detașare

–       iubire.

Iertarea este necesară în primul rând pentru noi, pentru că ne eliberează de o energie densă, care ne-a blocat curgerea firească a energiei prin noi. Înseamnă să ne eliberăm de orgoliu și să lăsăm din mână trecutul. Iertarea este însoțită de o stare de liniște interioară. Iar liniștea interioară este aducătoare de multe beneficii în viața noastră, începând cu manifestarea frumosului, a armoniei, a bunăstării.

Detașarea înseamnă încredere totală că Universul ne va oferi o soluție mult mai potrivită pentru noi, dacă noi încetăm să mai facem eforturi pentru a controla o situație.

Iubirea este alegerea cea mai potrivită pentru a atrage în biocâmpurile noastre energie divină. Iubirea este cea care vindecă orice conflict.

Aceștia sunt pașii pe care i-am urmat eu pentru a depăși conflictul interior. Cel mai greu a fost să trec peste orgoliul meu, mai exact, să mă detașez, să dau drumul unui bagaj pe care îl adunasem în ani, care însemna control, încălcarea liberului arbitru al celuilalt.

În fond, era o luptă cu mine însămi, pentru că nu reușisem să schimb nimic. Cu cât luptam mai mult să schimb ceva, cu atât veneau mai mult spre mine situaţii, evenimente, persoane care mă disperau.

Noi suntem în continuă evoluţie, acest proces de reînnoire are loc în fiecare zi. Ieri un anumit lucru părea bine făcut, azi, datorită dezvoltării şi evoluţiei noastre, ne dăm seama că acel lucru nu e chiar aşa bine făcut. Asta înseamnă evoluţie spre o conştiinţă mai înaltă.

Ego-ul nostru este foarte greu de instruit, dar nu imposibil.  Dacă îl educăm zi de zi să nu mai răspundă la provocările celor din jur, să nu ne mai simţim ofensaţi pentru ceea ce ni se întâmplă, ci să răspundem mai întâi cu indiferenţă, apoi cu binecuvântări (pentru că tot ce ni se întâmplă sunt lecţii pentru noi), putem transcende suferinţa spre bucurie.

Rezistenţa la schimbare, atunci când e  benefică evoluţiei, nu duce la nimic bun. Alegerile noastre ne definesc ca fiinţe şi inima noastră va rămâne veşnic încătuşată de un ego, care ne va duce spre alte vieţi, cu suferințe, până ne învăţăm lecțiile.

Când rezistăm inimii pierdem energie preţioasă, practic ne transformăm viaţa într-un câmp de luptă. Deschiderea inimii calmează aceste stări de luptă, reglează cursul vieţii  şi vom începe să experimentăm bucuriile, iar energia care curge prin noi ne va hrăni spiritual.

 

Dacă ți-a plăcut articolul, te rog dă un ”share”. Dacă ai o experiență similară, te aștept să o împărășești cu mine și cu cititorii acestui site, scriind comentariul tău.

Cu drag,

Claudia Iacob

Dacă ți-a plăcut articolul, prin click aici poți împărtăși cu prieteniiShare on Facebook
Facebook
0Share on LinkedIn
Linkedin
Email this to someone
email

You may also like...

2 Responses

  1. irina spune:

    Salut,Claudia,articolul tau da foarte mult de gindit,durerile provocate uneori de alte persoane nu cu buna intentie sunt cele mai greu de trecut,aceste sfaturi pe care le oferi sunt foarte bune de urmat.Multumesc

  2. claudia spune:

    Se poate, cu multa vointa, sa ne impunem sentimentul de detasare, de tot ceea ce ne-a provocat suferinta. Multumesc pt aprecieri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *